Secția de CHIRURGIE Generală 3 de la Institutul Clinic Fundeni a fost renovată. ”Era jale aici. Oameni de mare calitate au făcut o treabă foarte bună”

Publicat: 13/11/2024, 18:07

Secția de Chirurgie Generală 3 de la Institutul Clinic Fundeni a fost inaugurată în prezența medicilor și a oamenilor care au muncit pentru ca acest proiect să devină realitate. Investiția a fost de jumătate de milion de euro.

Noua secție include saloane și rezerve moderne, dotate cu băi proprii pentru igienă și intimitate, mobilier nou, televizoare, frigidere și aer condiționat, pentru un confort sporit. În plus, a fost amenajată o bucătărie destinată pacienților, iar întregul spațiu a fost proiectat pentru a respecta nevoile și demnitatea fiecărui pacient.

Anual, 14.000 de pacienți beneficiază de tratamente oncologice și intervenții chirurgicale în această secție.

„Era jale aici. Au făcut o treabă foarte bună”

Prof. dr. Cătălin Vasilescu, șeful Secției de Chirurgie de la Spitalul Fundeni, a spus, pentru Gândul, că spațiul era nesigur înainte de renovare.

„Era ca-n orice spital care are o vârstă foarte înaintată. Nu-mi place să spun asta, că e fix de-o seamă cu mine. Deci spitalul are 65 de ani. În anul în care m-am născut eu s-a dat drumul la acest spital, care n-a fost conceput să fie spital, dar a căpătat o altă destinație în cursul unei epidemii de gripă, o pandemie de gripă. S-a dat în funcțiune și așa a rămas. Deci el era de o funcționalitate discutabilă de la bun început. Anii au trecut, reparațiile au fost puține, au venit vremuri foarte grele, au venit cutremure. Toate astea au afectat și clădirea. A fost și supraaglomerat.

Este un spital de linia a treia, adică după el nu mai există nimic în România. Ce nu se poate rezolva în altă parte, se trimite aici și aici se face ce se poate. Infrastructura lasă mult de dorit. Fundația care ne-a ajutat pe noi a reparat încă cel puțin două secții.

Eu am fost sceptic. Toată ziua auzi promisiuni. Suntem campioni mondiali la promisiuni, la angajamente și la proiecte din care puține se finalizească și ajung să se împlinească. Uite că aici au fost niște oameni serioși. A fost o surpriză foarte, foarte plăcută.

Prima surpriză a fost când am auzit cine conduce fundația (n.r. – Fundația Metropolis, a lui Codin Maticiuc). Am fost să văd Miami Bici (n.r. – în care Codin Maticiuc este producător și actor). Mi-a plăcut foarte mult și atunci am zis: sunt niște oameni de calitate. Actori de comedie, dar serioși. Și așa a fost. Deci au fost ireproșabili și ca termene, și dânșii, și firmele cu care au lucrat. Oameni de mare calitate, care au făcut o treabă foarte bună. Acum, problema noastră este: cum le întreținem. Era jale aici. În timpul pandemiei, lucrurile n-au mers bine pentru că secția a fost închisă o vreme îndelungată. Aici a fost Terapie Intensivă. Reparații nu s-au făcut. Acum a fost căzută din cer această intervenție”, a spus chirurgul Cătălin Vasilescu.

Secția de Chirurgie Generală 3 din cadrul Institutului Clinic Fundeni

„Suntem extrem de bucuroși. Am schimbat absolut tot”

Proiectul a fost realizat integral din donații, sub inițiativa ”Spitale Publice Din Bani Privati”, a Fundației Metropolis, fondată de Codin Maticiuc, aducând o schimbare după mai bine de 20 de ani în care secția nu a beneficiat de reparații majore.

„Când ajungi de la etajul șase la etajul șapte, pare că treci de undeva din Albania în Belgia. Nu știu de ce am dat Albania exemplu negativ. La nivelul acesta, adică efectiv este alt spital, de la șase la șapte, pentru că am schimbat acolo tot, de la hol, hematologie pediatrică, nefrologie pediatrică, tot etajul este schimbat. Deci este prima noastră dragoste. De acolo am început. De la «Fata de la 702» a început «Spitale Publice Din Bani Privați» și iată-ne astăzi terminând Secția de Chirurgie de la etajul unu.

Am făcut trecerea aceasta de la șapte la unu pentru că spitalul a avut un program, cred că prin PNRR sau ceva, să schimbe instalațiile din perete, gaze și tot. Ceea ce ce vedeți aici pe pereți sunt gaze medicale și totul pus. Ideea este că ei au avut un proiect în care schimbau ei gazele medicale și n-a mai trebuit să le schimb eu, cum am făcut-o la șapte, și m-am lipit. Și am zis: ok, unde? Păi la unu putem începe lucrarea. Începem concomitent. Și atunci am obținut o reducere de preț, și m-a costat doar jumăte de milion această renovare de la etajul unu, mult mai ieftin decât ce am făcut la etajul șapte.

Iată că astăzi Chirurgia este gata. Suntem extrem de bucuroși, totul este nou. Vreau să vă spun că aceste noptiere sunt noi, dar când am venit aici, eu le-am și salvat, le-am cerut noptierele să mi le dea mie. Aveau niște noptiere vechi de 100 și ceva de ani, cu rugină. Superbe ca obiect. Am zis că trebuie să le am acasă, să le țin. Le-am păstrat.

Am schimbat absolut tot, televizoare noi, frigiderul este nou, bineînțeles, totul este nou, totul este schimbat. În fiecare salon am construit, așa cum am făcut și la etajul șapte, câte o baie. Baia ce a făcut? A pierdut un pat, pentru că erau trei paturi pe stânga și trei pe dreapta. Am sacrificat un pat și am construit o baie. De aceea băile nu sunt foarte mari.

A fost și problema pe care am avut-o la toate etajele. Nu ne permitem, spitalul nu-și permite să piardă multe paturi, pentru că sunt autorizați și finanțați pe un anumit număr de paturi. Și atuncim în fiecare salon am pierdut un pat. Dar am câștigat o baie, ca acești cinci pacienți să aibă propria lor baie, să nu mai iasă pe hol. Pentru că aici, la Chirurgie, sunt imediat după operație”, a spus Codin Maticiuc.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | A fost inaugurat Etajul 7 de la „Fundeni” / Codin Maticiuc: Am depășit un milion de euro investiții

Marcel CIOLACU și Codin MATICIUC vor ridica o aripă de spital psihiatric pentru copii: Este o luptă, parcă ar fi de gladiatori, între stat și privat

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...